A pierdut America

Redactor:
Andru Nenciu
A pierdut America
  • Publicat:
  • Actualizat:

Maricica Puică a cucerit aurul olimpic (3.000 m) și bronzul
(1.500 m) Olimpiadei de la Los Angeles, din 1984, la o vârstă
înaintată pentru probele de semifond – 34 de ani. Acum, fosta mare
atletă (60 de ani) și soțul ei, Ion Puică (80 de ani), formează cel
mai vechi cuplu din întregul sport românesc – au împlinit săptămâna
trecută 40 de ani de căsnicie.

„Suntem pensionari de viitor… în luna de miere”, glumește atleta
a cărei intrare în sport s-a produs într-un mod emblematic pentru
România anilor 60. Universul copilăriei se afunda sub cimentul
încins al terenurilor de sport din Iași sau sub noroiul arțăgos ce
găzduia binecunoscutele crosuri școlare, iar pantofii de sport de
împrumut reprezentau o marfă la mare căutare. Cea mai mică fată a
familiei cu 13 copii locuia în Cartierul Ticău, pe strada Simion
Bărnuțiu, într-o casă învecinată cu bojdeuca în care și-a
desăvârșit opera, în capitala Moldovei, Ion Creangă. „Eram elevă în
clasa a VIII-a și trebuia să alerg la un cros de 8 Martie. Ne
schimbam tenișii și îi așteptam pe cei de la sora mea… așa era în
acele vremuri… Atunci i-am sărit în ochi profesorului Puică”,
rememorează ca și cum ar povesti un film fosta semifondistă. În
timp, alături de profesorul ce avea să-i devină soț, Maricica a
descoperit lumea care până atunci se limita doar la Iașiul natal.
Iar după aurul cu echipa la CM de cros din 1978 (bronz la
individual), șirul medaliilor a curs normal, cu punctul culminant
la JO 1984.

N-aveau
voie cu dolari

„Îi recunoșteam pe securiști după «ochii albaștri». Erau cam
patru la fiecare disciplină sportivă, iar eu îmi amintesc bine doar
de doi. Asortau la costumul elegant o pereche de șlapi și ne
însoțeau peste tot. Aș fi putut să bag un sprint de nu mă mai
vedeau, dar n-am făcut-o. Unul dintre ei, parcă Roșu îl chema, și-a
bătut joc de noi. Ne controlau și făceau alte chestii murdare.
N-aveam voie să avem niciun dolar și nici n-aveam voie să vorbim cu
românii de-acolo. Dar nu mai are rost să dezgropăm morții”,
consideră doamna Puică, pentru că din Los Angeles păstrează în
sertarul afectiv doar amintirile frumoase. Cele două medalii: aur
(3.000 m) și bronz (1.500 m). „Cu un an înainte mă accidentasem
stupid într-un cantonament. Am călcat între saltelele băieților de
la luptă și am suferit o smulgere de ligamente. Nu credeam că mai
pot să revin, dar am făcut-o. La Olimpiadă însă organizatorii au
programat total aiurea cele două probe. N-am dispus de nicio zi
liberă din patru! Am alergat ba calificări, ba în finale. Dacă aș
fi avut puțină pauză, poate luam aur și la 1.500 m. Și nici după
cursă nu puteam să-mi trag sufletul. Trebuia să vorbim la radio
pentru țața Leana și nea Nicu (n.r. – dictatorii Elena și Nicolae
Ceaușescu)”, istorisește Puică.

„Mi-am
zis că ne leagă ăștia!”

Medaliile au declanșat un inevitabil bombardament de oferte.
Tentante, bănoase și provocatoare, dar atleta și-a dominat ispita
de a pleca din țară: „Am avut o ofertă extraordinară de la
organizatorul Maratonului de la New York, Fred Lebow, pentru a
rămâne în Statele Unite. Ne-au oferit două milioane de dolari, dar
ne-a fost frică și mi-am zis că ne leagă ăștia. Pe vremea mea
câștigam și 2.000 – 3.000 de dolari… erau bani buni la
concursuri. Ce făceam cu banii? Aduceam lucruri pentru casă,
amintiri și cadouri pentru prieteni”. La 60 de ani, Maricica o ține
și azi într-o fugă, alergând între casa de vacanță de la Câmpulung
Muscel și cea din București.

Actualul președinte al FRA, Sorin Matei, face o muncă extraordinară
în fruntea echipei pe care o conduce

Maricica Puică

Pe vremea mea, noi, româncele – eu, Doina Melinte, Fița Lovin,
Natalia Andrei -, puteam să formăm o finală mondială! Acum găsești
mai greu o semifondistă de top

Maricica Puică

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Se interzic telefoanele mobile. Au fost deja eliminate de la vânzare. Decizie în justiție
Se interzic telefoanele mobile. Au fost deja eliminate de la vânzare. Decizie în justiție
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×